"Atât timp cât Recep Tayyip Erdogan este şeful Republicii Turcia, cu certitudine nu putem spune "da" intrării în NATO pentru ţările care sprijină terorismul", a afirmat oficialul de la Ankara, sâmbătă, la întoarcerea dintr-o vizită în Azerbaidjan, relatează Agerpres, care citează postul public de televiziune TRT Haber, citat de Reuters.
Două surse au declarat anterior pentru Reuters că discuţiile de miercuri cu delegațiile celor două state care și-au anunțat candidatura la NATO au dus la puţine progrese şi că este neclar dacă vor mai avea loc noi negocieri.
Pentru extinderea NATO este nevoie de aprobarea tuturor celor 30 de ţări membre.
Turcia se opune încercărilor Suediei şi Finlandei de aderare la NATO pe motiv că ele găzduiesc persoane care au legătură cu gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi cu alte organizaţii pe care le consideră teroriste, dar şi pentru că ele au oprit exporturile de arme spre Ankara în 2019.
"Nu sunt oneste şi sincere. Nu putem repeta greşeala pe care am făcut-o în trecut în legătură cu aderarea unor ţări care îmbrăţişează şi alimentează terorişti la NATO, care este o organizaţie de securitate", a spus el.
Suedia şi Finlanda au transmis că ele condamnă terorismul şi au salutat posibilitatea unei coordonări cu Ankara.
Erdogan a mai declarat că Turcia îşi doreşte ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să se încheie cât mai curând, dar că situaţia se înrăutăţeşte de la o zi la alta.
"Luni, voi avea discuţii telefonice atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina. Voi încuraja în continuare cele două părţi să folosească dialogul şi diplomaţia", a spus el.