Poliţiştii din Abrud, judeţul Alba, au luat măsura reţinerii, în data de 25 august, faţă de 3 femei care ar fi comis fapte de înşelăciune şi şantaj asupra unui bărbat din Abrud. Femeile i-au cerut peste 43.000 de lei în schimbul unor ritualuri ce urmau să-l ferească de necazuri şi care ar fi condus la căsătorie, scrie proalba.ro
Pentru probarea activităţii infracționale a celor trei femei, poliţiştii din Abrud au realizat un flagrant.
În fapt, în data de 25 august, poliţiştii din Abrud au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Abrud, cu privire la faptul că a fost victima unor infracțiuni de înşelăciune şi şantaj, comise de S.A.M., de 36 de ani, din Abrud, B.A., de 67 de ani, din Zlatna şi S.A.C., de 48 de ani, din Zlatna.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în perioada decembrie 2013 – mai 2014, victima a avut o relaţie de prietenie cu S.M.A. pe care a împrumutat-o cu suma de 4.200 de lei, bani ce nu i-au mai fost restituiţi.
Ulterior, femeia, în complicitate cu B.A. şi S.A.M., au obţinut de la victimă suma de 43.700 de lei, reprezentând contravaloarea unor ritualuri care ar fi condus, în cele din urmă, la căsătoria dintre victimă şi S.M.A. dar şi la alungarea „duhurilor rele”.
Pentru încheierea tuturor ritualurilor, victimei i-a mai fost cerută suma de 11.400 de lei a căror neplată ar fi condus la „abaterea unor necazuri mari” asupra sa şi a familiei sale. În cele din urmă, bărbatul a realizat că este victima unor infracţiuni şi a cerut ajutorul poliţiei. Pentru documentarea activităţii infracţionale a celor 3 femei, în cursul zile de ieri, 25 august, poliţiştii din Abrud au realizat un flagrant, într-o locaţie de pe raza municipiului Alba Iulia unde victima împreună cu una dintre femei, stabilise întâlnirea în care urma să fie predată suma de 11.400 de lei.