Şase firme s-au adresat instanţei pentru a da decizii privind soluţiile comunicate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) pe cele patru loturi, respectiv privind rezultatul licitaţiei de atribuire a lucrărilor de către CNADNR. Cazurile au ajuns în atenţia Curţii de Apel Bucureşti, scrie alba24.ro.
În ceea ce priveşte lotul 1 (17 kilometri), Impresa Pizzarotti & C SPA au contestat decizia CNSC de a nu le accepta contestaţia formulată după ce câştigătoare a fost desemnată Asocierea Impregilo SpA – Salini SpA, care a depus ofertă de 539.488.704 lei (din punct de vedere al valorii ofertei, asocierea s-a aflat pe locul trei).
Firmele RCM Construzioni SRL (declarată iniţial câştigătoare la licitaţie, ca reprezentant al unei asocieri de firme, cu oferta de 460.019.270 lei) şi Asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL contestă decizia CNSC pentru lotul 2. Consiliul a admis în totalitate contestaţia formulată pentru acest lot de către Strabag SRL şi în parte pe cele formulate de asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Teloxim Con SRL, respectiv a anulat raportul procedurii de atribuire în partea ce priveşte oferta desemnată câştigătoare şi ofertele contestatoarelor amintite.
De asemenea, CNSC a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 2 de contestatoarele menţionate şi asocierea RCM Costruzioni SRL, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. A respins şi capătul de cerere privind reevaluarea ofertelor admisibile cu propuneri inferioare ofertei sale, din contestaţia asocierii Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL, ca nefondat. Această asociere a atacat în instanţă faptul că CNSC i-a acceptat doar în parte contestaţia.
Pentru lotul 3, de 12,45 km, oferta câştigătoare a fost desemnată cea de 420.511.921 lei, depusă de Asocierea Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A (locul trei, din punct de vedere al valorii ofertei depuse).
Construcția Autostrăzii Sebeș-Turda a fost scoasă la licitație în luna iulie, de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Pentru construirea celor patru loturi de autostradă au fost depuse 43 de oferte. Valoarea totală a investiţiei pentru construcţia celor 70 de kilometri este de 4.643.146.000 lei, potrivit hotărârii de guvern și este împărțită în patru loturi. Proiectul este finanțat 85% din Fondul de Coeziune și 15% din bugetul de stat. Având în vedere relieful zonei, contractul presupune realizarea mai multor lucrări de artă (poduri, viaducte etc), precum și cinci traversări peste râul Mureș.
Lucrările la tronsonul Sebeș-Turda erau anunţate să înceapă în primăvara anului 2014. Durata de construcție a autostrăzii este aproximată la 22 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Citeşte mai mult pe alba24.ro.