Drama lui Agnes Arabela Marques a început în 1999 când avea doar 15 ani. Atunci l-a întâlnit pe Gregorian Bivolaru în România după ce s-a alăturat mișcării MISA din care făcea parte și sora ei mai mare. S-a alăturat pentru că era îngrijorată de ce se întâmplă acolo.
„Părea drăguț. Era o persoană foarte respectată. Nu s-a supărat niciodată. Când spunea ceva, oamenii tăceau”. (...) „Veneau medici, avocați… Mi-am spus că degeaba îmi fac griji. Și am ajuns să mă pierd și eu”, a spus aceasta.
După ce a fost invitat de Bivolaru acasă la el, tânăra mărturisește că a fost forțată de împrejurări să ia parte la relații intime cu femei. Toate scenele se întâmplau în dormitorul gurului, apoi influențează adolescenta să își piardă virginitatea cu el.
„A făcut parte din inițierea tantrică”. (…) „Un fel de cadou de bun venit. Ni s-a spus că actul sexual a fost o consacrare, că era autorizat de Dumnezeu” (…) „Prefera virginele. (…) Nu exista o vârstă minimă. Majoritatea erau minori”.
La 16 ani, tânăra povestește că a participat și la un concurs de frumusețe de vară, Miss Shakti, pe malul Mării Negre. Acolo au fost invitați cei mai fideli membri ai mișcării MISA. Aproape 300 de femei, printre care și tinere minore au defilat goale în fața a mii de adepți, după care urmau orgiile. Același lucru se întâmpla și în alte țări pe unde a mai fost.
Guru Bivolaru obliga tinerele să jure pe Biblie că țin totul secret. În 2004, adolescenta a început să vorbească, iar în 2013 a suflat ușurată când a auzit că Bivolaru este condamnat la 6 ani de închisoare în România și a început să facă mai multe dezvăluiri, însă de atunci spune că a fost constant urmărită și a primit amenințări.
Tinerele racolate erau folosite pentru pornografie, luau parte la ședințe de hipnoză și orgii sexuale.
Mișcarea MISA strânge peste 100.000 de adepți la nivel mondial. Mișcarea pentru Integrarea Spirituală către Absolut preda tehnici de yoga dragostei.