Cameristele îi sfătuiesc pe oaspeții din hotel să nu folosească paharele sau cănile pe care le găsesc în cameră.
"E regula numărul 1 pe care le-o sugerez oaspeților", spune o cameristă, potrivit mentalfloss.com.
"Am văzut alte cameriste lustruind paharele cu cârpa de praf. Nu am văzut niciodată să folosească crpa de spălat veceul, dar cunoscând oamenii cu care lucrez nu m-ar mira să fie așa", spune femeia.
Jacob Tomsky, fost angajat în hoteluri, scrie pentru USA Today: "Unele menajere spală paharele cu apă și șampon", pentru că nu au detergent de vase la îndemână. "Multe folosesc soluție pentru lustruit mobila, pentru ca paharele să arate cât mai bine", scrie Tomsky.