România a pierdut un loc nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, în urma votului din acest for, săptămâna trecută. Locul desemnat regiunii din care face parte ţara noastră a revenit Estoniei.
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, admite că discuţiile din spaţiul public privind mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim a fost una dintre problemele care au dus la votul ţărilor arabe pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, loc pe care România l-a pierdut.
Întrebat dacă i-a spus lui Liviu Dragnea, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, că discuţiile legate de mutarea ambasadei ar putea face ca România să nu obţină locul nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, Meleşcanu a afirmat că l-a informat pe fostul lider al PSD, "cu titlu personal", potrivit Hotnews.ro.
"Au fost luări de poziţii din partea unor lideri politici importanţi din România, dar niciun moment Ministerul Afacerilor Externe nu a adoptat decizia de mutare a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Tot ceea ce am făcut a fost să facem evaluări la ceea ce înseamnă avantaje şi dezavantaje şi mai ales care sunt aspectele de ordin legal pentru o asemenea decizie. Am făcut două sau trei asemenea evaluări, le-am trimis la Guvern, întotdeauna am încercat să aducem la zi cu alte informaţii (...) şi din păcate da, a fost una din problemele cu care ne-am confruntat în legătură cu voturile ţărilor arabe", a spus, luni, ministrul de Externe.
Întrebat dacă i-a spus lui Liviu Dragnea, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, că discuţiile legate de mutarea ambasadei ar putea face ca România să nu obţină locul nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, Meleşcanu a răspuns: "Din punctul meu de vedere, pot să vă spun cu titlu personal că da, i-am spus".