Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Curţii de Apel Alba Iulia.
Deţinutul care a atacat, miercuri, un judecător, cu un ciob de sticlă, în timpul unei şedinţe la Judecătoria Aiud, a fost arestat preventiv, joi, şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar prin modalitatea tentativei de omor, potrivit unui comunicat al Tribunalului Alba.
"Joi, Tribunalul Alba a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, de la data de 12 mai până la 10 inclusiv”, se arată în comunicat.
Acesta va rămâne în continuare în Penitenciarul Aiud, unde execută o pedeapsă, scrie Mediafax.
Potrivit Curţii de Apel Alba Iulia, miercuri, în timp ce câţiva deţinuţi erau conduşi afară după o şedinţă de judecată de la Judecătoria Aiud, unul dintre deţinuţi l-a atacat pe preşedintele completului de judecată cu un ciob de sticlă.
După încercarea nereuşită, deţinutul s-a lovit cu ciobul de sticlă, provocându-şi leziuni, motiv pentru care a fost imediat transportat la spital.