Totul a avut loc în luna noiembrie, când Dan și Mihnea Grigoriu și-ar fi parcat mașina de lux pe o trecere de pietoni din apropierea unui restaurant situat în cartierul Floreasca. Imediat după ce polițiștii locali le-au atras atenția, cei doi au început scandalul și au fost încătușați.
Surse judiciare dezvăluie faptul că, în momentul în care au fost rugați să își mute mașina, cei doi bărbați ar fi refuzat pe loc și au trecut la amenințări grave. De altfel, în timp de Dan Grigoriu se certa cu polițiștii în fața restaurantului, fiul său ar fi fost auzit spunând că se duce după un cuțit.
„Voi nu știți cu cine v-ați pus! Sectorul e mic, ne mai întâlnim! Vă distrug”, le-ar fi transmis milionarul, repetând de mai multe ori că îi va „distruge” pe polițiștii locali, potrivit ProSport.
Doi pescari au dispărut în Lacul Siutghiol. Operațiune amplă de căutare, au fost aduși scafandri
Scandalul ar fi continuat și la sediul Poliției. Dan Grigoriu și fiul său ar fi ieșit afară să fumeze câte un trabuc, iar milionarul i-a jignit din nou pe polițiștii locali și le-ar fi spus că a făcut karate când era tânăr și că ar deține centura neagră. În plus acesta le-a spus polițiștilor că trabucul pe care l-a aprins „valorează cât unul dintre” ei.
Dosarul de ultraj este, în continuare, în lucru pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Dan Grigoriu este cunoscut ca fiind fostul „ginere” al lui Gigi Becali, pentru simplul fapt că a format un cuplu în trecut cu Alexandra, fiica mijlocie a latifundiarului din Pipera.
Polițist lăsat fără pistol, baston telescopic și spray-ul paralizant, în timpul unei intervenții