Românca s-a căsătorit cu un cetățean italian, iar în 2011 a dat naștere unei fetițe, pe nume Arianna.
A murit în zilele Crăciunului…
Veronica Caliap a luptat însă cu o boală cruntă, necruțătoare. După o operație și ani de tratament, când totul părea să fie bine, boala a recidivat și a devenit mai agresivă, femeia în vârstă de 37 de ani murind pe patul de spital, ţinându-şi fetiţa de 7 ani de mână.
Veronica a cerut să fie înmormântată acasă, în satul Bleșca din comuna vasluiană Ivănești.
„Veronica a fost puternică, generoasă şi se punea întotdeauna ultima în tot ce făcea. Era dedicată complet fetiţei sale şi soţului său. Era o persoană specială, plină de viață și disponibilă tuturor. Îmi amintesc când a venit la mine acasă şi mi-a adus prăjituri. Aveau un gust extraordinar, pentru că erau făcute cu dragoste. Mare păcat. Uriaşă pierdere. Știu că de acolo de sus, va avea întotdeauna grijă de prințesa Arianna, cum a făcut și până acum”, a mărturisit o prietenă apropiată de Veronicăi Caliap.