Comparându-le cu mostrele, virusul din zilele noastre, s-a observat că acestea sunt aproape identice şi au datat acest virus nu mai devreme de anul 1588. Cercetătorii cred că dovezile anterioare cu privire la această boală au fost greşit identificate şi că aceste mostre trebuie să aibă un rol important în ceea ce priveşte istoria acestei boli.
Cu toate acestea, ţinta acestei echipe de cercetători nu a fost variola, ci s-a intenţionat colectarea ţesutului unor mumii neobişnuite care au fost păstrate într-o biserică din Vilnius, Lituania, care s-au mumificat în mod natural. Aceste mumii sunt în număr de 23, dintre care 7 sunt intacte.
Primul ţesut analizat a fost cel al unui corp incomplet: pelvisul şi picioarele unui copil cu vârsta cuprinsă între 2 şi 4 ani şi care a decedat în perioada cuprinsă între anii 1643 şi 1665. Nu există semne ale unei boli, inclusiv pustule, pe membre. Însă, în momentul în care ţesutul a fost analizat cu atenţie, s-a descoperit că acesta conţinea ADN-ul variolei.
Sursa: descopera.ro