Potrivit Jandarmeriei Mehedinți, un apel la numărul unic 112 primit vineri seara, în jurul orei 23.00, a direcționat echipajul de jandarmerie în zona Școlii Generale nr. 6, în Drobeta Turnu Severin.
Apelul semnala prezența unui șarpe aflat la roata unei mașini.
Ajunși la adresa indicată, jandarmii au luat legătura cu proprietarul autoturismului, iar în scurt timp, șarpele care ajunsese la compartimentul motor, a fost ridicat și, ulterior, eliberat în mediul natural.