Femeia, care era din Hunedoara a fost găsită în Cheile Sohodolului, o zonă foarte apreciată și des frecventată de turiști. Persoana care a făcut descoperirea șocantă a sunat de urgență la 112. Din primele cercetări, femeia murise dinainte de iarnă.
Anchetatorii au găsit asupra ei un rucsac cu haine și medicamente antidepresive. O anchetă a fost deschisă pentru a se cerceta cu exactitate cele întâmplate.
„La data de 26 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a fost sesizat prin apel de urgență, despre faptul că în comuna Runcu, în punctul ,,Inelul Doamnei" a găsit mai multe fragmente osoase. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat mai multe fragmente osoase, un rucsac și câteva articole de îmbrăcăminte.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea identității persoanei, precum și a cauzelor și împrejurărilor în care a survenit decesul“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.
Potrivit unor informații, femeia dispărută este din Valea Jiului. Aceasta ar fi fost dată dispărută în urmă cu un an.