Scheletul a fost descoperit de arheologi chiar în zona amfiteatrului roman, aflat în curtea muzeului. Potrivit specialiștilor, osemintele par să fi fost îngropate cu cel mult 20 de ani în urmă și este vorba de o femeie.
Legiștii, ajutați și de experiența arheologilor, au stabilit că persoana sau persoanele care au săpat mormântul s-au oprit la circa 1,1 metri adâncime, pentru că s-au izbit de resturile unui zid din perioada romană. Cadavrul a fost apoi acoperit atât cu bucăți din zidăria antică, dar și cu plăci de ciment și pavaj contemporane, potrivit RTS.
Oamenii legii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă și speră ca in baza probelor ADN să poată obține mai multe indicii despre victimă.
În apropierea locului unde a fost descoperit scheletul se află și rămășițele piciorului Podului lui Apolodor din Damasc, construit la ordinul împăratului Traian pentru ca trupele sale să traverseze Dunărea și să cucerească Dacia condusă de regele Decebal.