Depozitele de grăsime care apar pe pleoape sau în jurul ochilor sunt un indiciu că persoanele care le au ar putea suferi un atac de cord.
Aceste depozite indică un nivel ridicat de colesterol în sânge. Ele nu sunt dureroase și nu afectează vederea.
Un studiu recent a demonstrat că există o legătură între apariția depozitelor de grăsime și bolile de inimă, conform healthyfoodteam.com.
În urma cercetării, medicii au ajuns la concluzia că bărbații care au astfel de depozite de grăsime pe pleoape prezintă un risc cu 12% mai ridicat de a suferi un atac de cord, în timp ce femeile au un risc cu 8% mai mare.
Studiul a arătat că aceste depozite de grăsime pot indica un atac de cord, arteroscleroză și diverse boli de inimă, fără să aibă legătură cu ceilalți factori care pot provoca aceleași afecțiuni.