Poliţiştii din Dolj au desfăşurat, joi, şapte percheziţii în judeţele Dolj, Mehedinţi şi Teleorman, la persoane bănuite de obţinerea prin fals a indeminzaţiilor oferite de guvern în contextul pandemiei de coronavirus.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2020 și până în prezent, cinci persoane din Craiova, invocând calitatea de artist-interpret, ar fi depus la autoritatea competentă înscrisuri falsificate cu scopul obținerii indemnizației alocate de stat în contextul pandemiei de COVID.
Persoanele bănuite - spun oamenii legii - ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 45.000 de lei.
„În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constituite mijloace de probă în cursul procesului penal. De asemenea, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere. Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.