Instanța supremă a decis, în 3 august, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul deputatului Nicolae Păun, în dosarul în care acesta este judecat pentru deturnare de fonduri europene, însă hotărârea a fost atacată de procurorii anticorupție, potrivit Agerpres.
În același dosar, magistrații au revocat atunci controlul judiciar și pentru Florentina Rotariu, manager general al Asociației Partida Romilor "Pro Europa".
Nicolae Păun a fost trimis în judecată de DNA pe 20 iulie, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care deturnare de fonduri europene, spălare a banilor, cumpărare de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații, spălare a banilor și folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Potrivit DNA, Nicolae Păun și ceilalți inculpați din acest dosar au creat un mecanism de fraudare a fondurilor europene, prin intermediul Asociației Partida Romilor "Pro Europa", care derula programe destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă.