"România a ajuns la fundul sacului și în disperarea de a ascunde asta, guvernanții lui Dragnea cheltuiesc până și ultimii bănuți pe care ii aveam puși deoparte pentru zile realmente negre. Și pare că nimeni nu are timp cât ar fi nevoie pentru acest subiect.
Poate și pentru că nu știm UNDE să ne uităm mai întâi. De mai bine de un an și jumătate – adică odată cu instalarea guvernelor Dragnea – trăim cele mai agitate și obositoare zile pe care România le-a trăit cu siguranță în ultimii zece ani. În fiecare zi se mai întâmplă câte ceva și în fiecare zi – “subiectul zilei” este și mai important decât cel al zilei precedente. Așa că, alergăm toți de la un subiect la altul, de la o dramă la altă, de la un analfabet la altul.
Cifre clare și dure despre economia românească au venit zilele trecute, de la colegii de la profit.ro care au descoperit că Buffer-ul pe care România îl are la Ministerul Finanțelor e aproape pe terminate. Este cea mai sumbră și importantă veste pe care o avem de fapt din această perioadă de guvernare Dragnea.
Să explicăm ce este Buffer-ul? Este acel cont creat de România în anul 2011 imediat după perioada de dezmăț ce a marcat guvernarea Tăriceanu, ca REZERVĂ BUGETARĂ, și care are ca scop să asigure României o perioada de câteva luni în care să putem supraviețui ca stat în situația dezastruoasă în care am intra în incapacitate de plată. Începând cu 2012 – nivelul buffer-ului a rămas constant la un prag de 5-6 mld euro; o suma care ne –ar asigura un nivel de lichiditate care ne-ar permite să nu ne mai împrumutăm de pe piețele externe minimum 4 luni, timp în care situația unui stat se poate redresa. Cu stupoare aflăm însă că acești "erudiți guvernanți" care se laudă cu acest “magistral” program de guvernare și cu creșterea economică “năucitoare” la nivelul UE, ne-au cheltuit banii din buffer!! Oamenii ăștia, acum, pe vremuri de așa-zisa “creștere economică” au cheltuit banii noștri din rezerva bugetară și de la 6 mld euro, ne-au mai lăsat puțin peste 2 mld. euro.
Adică, ei acum, pe creștere economică, când chipurile o ducem bine, după ce au făcut toate artificiile fiscale posibile și imposibile, după ce au făcut experimente pe piața forței de muncă, azi când promit pensii mai mari celor aflați în pensie, azi când fac rectificări bugetare așa-zis pozitive, pentru că au umflat PIB-ul din pix cu ajutorul Comisiei Naționale de Prognoză, și AZI ,când se împrumută ca nebunii și de pe piețele externe și de pe piața internă prin felurite obligațiuni de stat emise de Finanțe, ei NE MINT că o ducem bine, DAR ne cheltuie banii puși deoparte pentru zile negre.
Și problema nu e doar că au cheltuit până și banii din această Rezervă Bugetară; ideea e că pe cât Buffer-ul e mai mic, pe atât dobânzile pe care le plătim pentru imprumuturile oe care le tragem de pe piețele financiare SUNT MAI MARI.
Pe scurt. România a luat-o la vale accelerat , Dragnea și ai săi ne au cheltuit tot – până și banii de rezervă - ca să ne mintă că o ducem bine și că să-și mintă electoratul că le vor mai da încă un leu în plus la salarii sau pensii", explică Denise Rifai.
Denise Rifai mai spune că chestiunea “buffer-ului” nu e singură problemă.
"Să ne uităm la ultima și atât de disputată rectificare bugetară: au crescut din nou cheltuielile cu o sumă enormă - 9,9 mld lei - și DIN NOU au estimat din pix că vor încasa mai mulți bani, deși este evident că, de fiecare dată până acum, încasările sunt la valori foarte, foarte mici; însă cel mai mult iese în evidență Fondul de Rezervă al Guvernului ( acei bani puși deoparte la guvern și care se pot cheltui rapid la doar o semnătura a lui tanti Veorică. După a "prăduit" deja în primele 7 luni ale anului 600 mil. de lei, Veorica primește acum 1,2 mld lei – adică 4 ori peste suma bugetată înspre Guvern într-un an întreg. În total, dacă adunăm și cei 600 mil. lei – bugetul inițial – Veorica devine nu doar cea mai agramată femeie premier ci și cea mai cheltuitoare. Cam SCUMPE BROŞELE cu care va accesorizati deux-piece-urile, coana Veorica..., cam scumpe !!!!!
Liber la baaaani deci, dar libeeer din banii împrumutați de România în numele nostru...
Și revenim la România Reală. O țară cu școli insalubre și fără avize ISU, cu spitale pline ochi de infecții nosocomiale, fără drumuri, fără investitori, cu o legislație fiscală și juridică în continuă schimbare, cu manuale greșite în prima zi de școală și înghițită de pesta porcină. Datori vânduți și cu niciun ban care să ni se întoarcă în economie din investiții. Pentru că nu avem investiții. Nici de stat, nici private.
România se apropie deci cu pași repezi de faliment. Asta, în timp ce Premierul NU ÎNȚELEGE limba țării pe care o conduce, Dragnea nu recunoaște că e condamnat penal, Iohannis probabil încă nu s-a obișnuit pe deplin că El e totuși președinte, iar Daea face oda Oii, probabil ca să nu vedem porcii bolnavi din jur.
Așadar, în final, 2 întrebări către guvernanții lui Dragnea:
CE AȚI FĂCUT CU BANII NOȘTRII DIN REZERVĂ BUGETARĂ (BUFFER) ???
DE CE ÎN PERIOADA DE “CREȘTERE ECONOMICĂ”, GUVERNUL CHELTUIEŞTE BANII NOȘTRI DE ZILE NEGRE?
Probabil nu veți răspunde, dar asta nu înseamnă că răspunsurile nu vor ieși ele singure la iveală. Iar toți cei implicați în acest dezastru să fie obligați să plătească.
P.S. Să ai informații reale despre nivelul buffer – ului este și a fost întotdeauna o chestiune complicată pentru jurnaliștii de profil; transparența la Finanțe legată de acest subiect este spre zero, și într-un fel ar fi de înțeles dacă ar ține cifrele ascunse pentru a obține dobânzi bune la creditele pe care le iau de pe piețele externe pentru a refinanța datoria publică (cu cât nivelul buffer-ului e mai mare, cu atât dobânzile cu care băncile îți vând credite sunt mai mici și viceversa; acum însă, este o cu totul altă situație, oamenii lui Dragnea fac eforturi disperate să țină totul ascuns ca să nu aflăm că de fapt au RAS tot și că “programul de guvernare” este doar un program de îndatorare și de faliment pe termen mediu și lung", scrie Denise Rifai.