CFR SA va „investi” (de fapt cheltui) 52,37 milioane lei în 2023 pentru reparații capitale pe liniile CF Bănița – Merișor – Crivadia, Bănița – Petroșani și în modernizarea a șase treceri la nivel, potrivit unui comunicat de presă al CFR SA. Grindeanu a „centrat” jumătate din banii CFR SA Regionalei de unde vine.
Primul dintre proiecte este cuprins în nota semnată de ministru, potrivit căreia, în mod scandalos pentru reprezentanți ai căii ferate, Regionala Timișoara primește peste jumătate din banii de investiții ai CFR SA.
După ce și-a asigurat grosul finanțării pentru Regionala CFR Timișoara, zonă din care provine, oamenii ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu se laudă acum cu astfel de realizări.
„Segmentul feroviar Bănița – Merișor – Crivadia, parte a Magistralei 200, va prelua traficul feroviar, odată cu demararea lucrărilor de modernizare a tronsonului Arad – Caransebeș – Timișoara”, au comunicat joi oficialii CFR SA. Proiectul în cauză este inclus în nota semnată de ministru, caz despre care Club Feroviar a scris aici, și pe baza căreia Regionalele Timișoara și Cluj primesc 50% și, respectiv, 25% din fondurile de investiții ale CFR SA din bugetul de stat.
Grindeanu a „centrat” jumătate din banii CFR la Timișoara
Situația a scandalizat oficiali din industria feroviară și a făcut obiectul unei scrisori deschise adresată de Club Feroviar Guvernului și Ministerului de Finanțe.
Acum, în loc să corecteze nedreptatea, ministrul Sorin Grindeanu a găsit de cuviință să se împopoțoneze cu ea. Reamintim că proiecte importante din Moldova (Regionalele Iași și Galați) au alocați câte un leu – parcă în batjocură, în timp ce proiectele de la Regionala Timișoara au câte 17 milioane lei fiecare.
Redăm comunicatul CFR SA: „Valoarea alocațiilor din acest an pentru punerea în siguranță a liniei CF pe două segmente feroviare importante de pe Valea Jiului, și anume Bănița – Merișor – Crivadia și Bănița – Petroșani, este de 42,66 milioane lei.
SRCF TIMIȘOARA începe anul acesta lucrările de reparații capitale și refacție pentru ridicarea restricțiilor de viteză și punerea în siguranță a liniei pe intervalul Bănița – Merișor – Crivadia pe linii directe din stațiile Merișor și Bănița, iar între Bănița și Petroșani finalizează lucrările de reparații capitale la podul CF de la km 72+866. Lucrările de reparații capitale/refacție se execută pe următoarele zone:
► între stațiile Bănița – Merișor (fir I), km 67+620 – 62+150;
► între stațiile Merișor – Crivadia (fir I), km 61+300 – 57+185;
► stația CF Merișor, km 62+150 – 61+300, liniile III (fir I) și II (fir 2);
► stația Bănița, km 67+620 – 68+000, desființare podeț CF km 67+820 și amenajare albie în paralel cu linia CF.
De asemenea, tot anul acesta, SRCF Timișoara alocă investiții importante și pentru siguranța la trecerile de nivel cu calea ferată de 9,74 milioane de lei pentru modernizarea următoarelor 6 obiective:
-TN km 92+025, linia CF Lugoj – Sinia;
-TN km 39+220, linia CF Simand – Nădab;
-TN km 79+898, linia CF Costeiu Mare – Lugoj;
-TN km 580+104, linia CF Timișoara Nord – Câmpiniș;
-TN km 598+487, stația CF Câmpiniș;
-TN km 83+933, linia CF Lugoj – Buziaș.
Sursa de finanțare pentru aceste importante obiective de investiții este „BUGETUL DE STAT!”, ține să precizeze CFR SA.
Aceștia nu explică de ce aceste proiecte din Regionala Timișoara merită mai multă atenție decât alte zeci de proiecte din restul țării și de ce această regională primește doar peste 50% din alocații, iar șase regionale (fără Timișoara și Cluj) primesc un sfert din bani, scrie Club Feroviar.