“În prezent, sunt în curs discuţii între Casa Majestăţii Sale şi RA-APPS privind situaţia Palatului Elisabeta. Pe durata acestor discuţii, Familia Regală va continua activităţile publice la Palatul Elisabeta şi va plăti o sumă lunară reprezentând contravaloarea folosinţei imobilului”, a declarat, pentru Mediafax, Radu Ghinea, consilier la Casa Regală.
Potrivit legii, după moartea Regelui Mihai I, moştenitorii săi aveau la dispoziţie 60 de zile pentru a elibera Palatul Elisabeta, imobil care fusese oferit Regelui ca locuinţă de protocol în timpul vieţii.
Pe 20 ianuarie, Andrew Popper, Şef al Casei Regale, susţinea că legea privind Casa Regală trebuie adoptată de Parlament, menţionând că Familia Regală are discuţii cu Guvernul privind găsirea unei soluţii intermediare privind Palatul Elisabeta. Popper a precizat că au fost discuţii şi cu partidele politice.