Totul vine după ce Federația internațională responsabilă cu competițiile de înot, va lansa o categorie „Open” unde vor putea fi primiți sportivi de toate sexele și identitățile de gen.
Însă a fost implementată o regulă conform căreia oricine a trecut prin pubertate masculină nu va fi admis într-o cursă feminină. Astfel unii atleți transsexuali consideră decizia ca fiind lipsită de etică și spun că din punct de vedere legal, social și medical sunt considerați femei și că ar trebui să concureze cu femeile nu să fie puse în același loc în care sunt bărbați.
Categoria open va cuprinde curse pe distanțele de 50 și 100 de metri.
"Atunci când World Aquatics a instituit politica sa privind eligibilitatea pentru categoriile de competiție masculină și feminină, ne-am angajat să explorăm crearea unei categorii open", a declarat președintele World Aquatics, Husain Al-Musallam, miercuri, la Budapesta.
Vicepreședintele Deutscher Schwimm-Verband, Kai Morgenroth, a salutat inițiativa de a permite sportivilor transsexuali să concureze.
"Berlinul este încântat să susțină această inițiativă revoluționară cu sprijinul deplin al Federației Germane de Natație", a declarat Morgenroth.
Al-Musallam a insistat pentru crearea unei categorii deschise, deoarece a dorit să ofere tuturor posibilitatea de a concura la un nivel de elită.
În ciuda acestui fapt, unii atleți transsexuali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la conceptul unei categorii deschise.
"Alegerea (World Aquatics) de a forța femeile transsexuale să intre într-o categorie "deschisă" cu bărbați cisgender este un nonstarter lipsit de etică", a declarat Veronica Ivy, ciclistă trans și dublă campioană mondială Masters a Uniunii Cicliste Internaționale, citată de insidethegames.
Vladimir Putin a interzis oficial schimbarea de sex în Rusia, atât pe cale medicală, cât și în acte