Tradiția vâscului
Vascul este un element vegetal cu o semnificatie aparte de Craciun, originile intrebuintarii sale avand “radacini” viguroase in istorie. Se pare ca poporul roman l-ar fi mostenit direct de la stramosii lor romani, de vreme ce numele provine din latinescul “Viscum”. Chiar daca intre timp, dupa 2000 de ani, conotatiile magice au fost reduse la nivel de simbol, in foarte multe parti ale tarii si chiar ale Europei traditiile legate de vasc se respecta cu sfintenie.
Biologii impart speciile de plante in doua mari categorii: plante cu frunze cazatoare si plante vesnic verzi. Pe inaintasii nostri, acelea din urma, printre care bradul si vascul, i-a impresionat cel mai mult fiindca le descopereau eternitatea lumii de dincolo, in antiteza cu efemeritatea celei de aici.
Vascul este considerat o planta sacra, un simbol al norocului, al prosperitatii si nu in ultimul rand, pentru cei aflati la varsta tineretii, un simbol al iubirii. Exista multe descantece si ritualuri prin care tinerele isi afla ursitul cu ajutorul acestui element. Femeii care va pune crengute de vasc sub perna in noaptea din Ajunul Craciunului, i se va descoperi negresit in vis sotul harazit.
Un alt obicei intalnit si la alte popoare de pe batranul continent este sarutul sub vasc. Sarutul sub vasc a fost asociat mai intai cu festivitatile romane organizate cu ocazia Saturnaliilor, iar mai tarziu cu traditiile primitive legate de casatorie. In Antichitate, pe 25 decembrie se sarbatoarea ziua nasterii Soarelui, fiindca coincidea cu solstitiul de iarna, insa biserica a adoptat data drept zi de nastere a lui Iisus Hristos, spre a imbina cultura ante-crestina cu cea crestina si spre a-i converti pe oameni la crestinism.
Traditia romaneasca spune ca de Anul Nou, vascul trebuie pus deasupra usii de la intrare fiindca aduce noroc, spor in casa, sanatate, atrage ingerii si alunga bolile. Acest fel de a intrebuinta vascul dateaza dinaintea crestinismului, cand celtii foloseau planta pentru a-si decora casele la venirea iernii.
