În Evanghelia lui Ioan, 3:14-15, Iisus face o comparaţie directă între înălţarea Fiului omului şi fapta lui Moise de a ridica şarpele pe verticală, folosind această creatură ca pe un simbol al Mânturii: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”
Simbolul şarpelui este prezent în toate culturile lumii şi în toate etapele istoriei, fiindu-i atribuită în cele mai multe cazuri o conotaţie negativă, ce ţine de graniţa dintre bine şi rău, viaţă şi moarte.
Se spune că fiecare casă pe pământ are șarpele ei. Acesta are o culoare verzulie, spre gri deoarece trăieşte în beznă, între pereţii sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în pereţii casei.
Locuinţa părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage asupra-i duhurile malefice. El nu trebuie în nici o împrejurare ucis, căci poartă noroc celor din familia la care locuieşte: îi păzeşte de certuri, boli, incendii, cutremure şi nenorociri. Simbolul şarpelui, întâlnit şi astăzi în medicină – încolăcit pe o cupă – este o ipostază a zeului geto-dac Apollon-Zalmoxis ca tămăduitor.
Nu se omoară șarpele casei deoarece se crede că acesta este un duh protector al căminului, un paznic redutabil.
Sursa: avantaje.ro
