1. Cel mic face prostie după prostie, iar tu te pierzi cu firea. Ţipi!
"Te pierzi cu firea când nu îți merge netul sau nu ai curent, dar când copilul vrea să redecoreze pereții? Ai ţipat? Cere-ţi scuze! Va ști că a greșit, dar nu va rămâne cu frica. Știu că în multe familii părinții se împart în polițistul bun și cel rău.
Frate… nu sunt ok cu ideea. De polițistul rău, un copil se va ascunde mereu. Va fi rezervat, îi va fi frică. De ce? L-ai făcut să te știe de frică? Nu e ok. Adică eu unul nu aș vrea să am o astfel de relație cu al meu.
Să revenim. Din punctul meu de vedere, când face o grozăvie nu trebuie să dai milităria jos din pod. E ok sa fii autoritar, dar nu să îi inspiri frică. Pierzi pe termen lung și odată ce ai spus cele trei cuvinte: „îmi pare rău”, cumva îți întăreşti legătura cu cel mic. O zic și psihologii.
2. Scuzele modelează caractere.
Toată lumea știe că un copil îşi copiază părinții. Ei vorbesc urât, cel mic vorbește urât, ei sunt obsedaţi de curățenie, el va fi fan aspirator și așa mai departe… Ma gândesc că odată ce un părinte își cere scuze, dar în același timp primește reacția aşteptată de la cel mic, adică el înțelege unde a greșit și de ce mama sau tata își cer iertare, își va clădi un caracter ok. Va învăța când anume exagerează, când nu e în regulă un anumit comportament, cuvinte rostite și așa mai departe.
Eu unul aș vrea să îl învăț pe al meu băiat că a-ți cere scuze înseamnă tărie de caracter nu slăbiciune.
3. Un „îmi pare rău” din partea unui părinte nu înseamnă autoritate pierdută.
Iar mă gândesc la tata și la vorba lui. Ma gândesc că el mereu a fost o autoritate în faţa mea. Mereu l-am privit ca pe un zeu și a fost și este încă un model în viața mea. Cu toate astea nu cred că dacă își mai cerea scuze din când în când l-aș fi privit altfel. Ba din contră! Cred că l-aș fi privit cu și mai mult respect și nu mai spuneam nici eu atât de greu că îmi pare rău pentru te miri ce mai făceam când eram mic.
4. Respectul nu se impune, se învață!
Cu toții ne dorim de la copiii noștri să fie respectuoşi dar nu poți să le ceri asta dacă tu, la rândul tău, nu ești, nu? Odată ce ne vor vedea pe noi că știm să spunem că ne pare rău atunci când greşim, există șanse foarte mari ca și ei să o facă atunci când calcă strâmb. Așa, lecția lui „îmi pare rău” va fi predată corect. În plus, e important ce mesaj transmiți. Cei mici trebuie să știe că a greși e omenește și chiar și adulților li se poate întâmpla", a scris Dan Cruceru pe blogul taticool.eu.
