Victor Ponta a scris marţi, 18 martie, pe Facebook, că a fost informat că, cu o zi înainte, conducerea PNL, prin vocea lui Hubert Thuma (şeful de campanie şi principalul finanţator al lui Crin Antonescu), a solicitat vehement schimbarea sa din funcţia de preşedinte al comisiei de Politică Economică din Camera Deputaţilor.
Ponta a transmis că, dacă va ajunge preşedinte, va combate mafiile transpartinice şi va elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora.
”România are nevoie de competenţă şi de lideri adevăraţi! Am fost, până astăzi, preşedintele Comisiei de Politică Economică din Camera Deputaţilor şi am exercitat această funcţie cu onoare şi profesionalism. Am fost informat că, ieri, conducerea PNL, prin vocea domnului Hubert Thuma a solicitat vehement schimbarea mea din această poziţie”, a scris Ponta pe Facebook.
Declarându-se pregătit să fie președintele țării, Ponta promite că va pune ”competenţa şi patriotismul pe primul loc.”
”Voi combate mafiile transpartinice şi voi elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora! Punem România pe primul loc! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, amai scris candidatul independent la prezidenţiale.
Pe 12 martie, Ponta a fost exclus din PSD, după ce şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale. Ponta era suspendat din partid, însă este deputat PSD, ales pe listele social-democraţilor.
PNL respinge acuzaţiile lui Victor Ponta privind implicarea în schimbarea sa din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor: A fost o consecinţă firească a excluderii sale din PSD
Partidul Naţional Liberal transmite, marţi, că respinge categoric afirmaţiile mincinoase făcute de Victor Ponta cu privire la implicarea sa în schimbarea din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor. PNL arată că ”salută decizia colegilor social-democraţi de a se delimita de un personaj toxic, care a trădat în repetate rânduri atât partidul care l-a propulsat, cât şi electoratul social-democrat”.
”PNL nu are nicio legătură cu modul în care PSD îşi gestionează propriii membri sau reprezentanţi în structurile parlamentare. Victor Ponta încearcă, printr-o nouă manipulare, să deturneze atenţia de la realitate: schimbarea sa din funcţie a fost o consecinţă firească a excluderii sale din PSD, partid care, în mod legitim, a decis să-l retragă dintr-o funcţie obţinută pe baza apartenenţei sale politice la această formaţiune”, spune PNL într-un comunicat oficial.
”Reamintim că această metodă de manipulare a mai fost utilizată de Victor Ponta şi în trecutul recent, când a încercat să acrediteze minciuna că excluderea sa din PSD s-ar fi făcut la cererea preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu. În realitate, excluderea sa din PSD era firească, ca urmare a trădării deciziilor majoritare ale PSD cu privire la susţinerea unui candidat unic al Coaliţiei”, spune PNL.
PNL arată că ”salută decizia colegilor social-democraţi de a se delimita de un personaj toxic, care a trădat în repetate rânduri atât partidul care l-a propulsat, cât şi electoratul social-democrat”.
”Partidul Naţional Liberal consideră că această decizie reconfirmă soliditatea actualei Coaliţii de guvernare şi consecvenţa în susţinerea unui singur candidat la alegerile prezidenţiale — Crin Antonescu, liderul capabil să reprezinte România cu demnitate şi eficienţă”, mai precizează formaţiunea.
Victor Ponta scrie, marţi, pe Facebook, că a fost informat că, ieri, conducerea PNL, prin vocea domnului Hubert Thuma (şeful de campanie şi principalul finanţator al lui Crin Antonescu), a solicitat vehement schimbarea sa din funcţia de preşedinte al comisiei de Politică Economică din Camera Deputaţilor. El transmite că, dacă va ajunge preşedinte, va combate mafiile transpartinice şi va elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora.