"Statutul magistraților este cât se poate de clar și le asigură acestora toată independența de care au nevoie, pentru a realiza actul de justiție corect și în afara oricăror presiuni. Salarizarea este, de asemenea, una corespunzătoare și care ar trebui să îi ferească pe magistrați de orice tentație. Prin urmare, magistrații au atâta independență câtă vor să-și asume. Dacă nu se consideră independenți, aceasta este doar din vina lor și nu a altora. Nu pot da vina pe legi pentru că legile, în această privință, sunt bune. În acest moment, independența magistraților este doar o chestiune de atitudine și depinde exclusiv de ei", a declarat Daniel Morar, într-un interviu acordat pentru revista Română de Drept al Afacerilor.
Totodată, fostul șef al DNA a povestit cum a reușit să transforme fostul PNA, actualul DNA, "dintr-o instituție ineficientă și în care cetățenii nu aveau încredere, într-una eficientă și credibilă".
"Așteptările erau ale tuturor: opinia publică, societatea civilă, mass-media, ministrul de Justiție (care m-a propus), Președintele României (care m-a numit), Comisia Europeană (care monitorizează România la capitolul justiție și anticorupție). După evaluarea instituției și a activității acesteia, am luat măsurile pe care le-am considerat necesare, la acel moment. Procedura pe care am urmat-o și rațiunile pe care mi-am bazat deciziile necesită mai mult timp și spațiu pentru a fi redate și, de aceea, le rezum. Mai întâi am concediat, revocat toți procurorii ineficienți din P.N.A și am demarat procedurile de numire a altor procurori, în cadrul instituției, numiri care s-au și realizat apoi periodic. Am reusit, astfel, să avem, în instituție, un număr optim de procurori eficienți și cu pasiune pentru această muncă", a mai spus Daniel Morar.
Mai multe pe Ziare.com.