Vizita premierului Viorica Dăncilă în Oman era programată în perioada 24-26 iunie. „Erau puse la punct toate detaliile. Premierul s-a răzgândit pe motiv că urmează o săptămână politică agitată şi a anulat vizita în ultimul moment, mai exact vineri, deci cu mai puţin de 48 de ore înainte de plecare“, susţin sursele citate.
Conducerea PSD se va reuni, săptămâna viitoare, cu scopul de a mandata Guvernul să adoptate o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codrului penal şi a Codului de procedură penală, după modelul Ordonanţei 13, susţin surse din conducerea PSD, pentru adevarul.ro.
Miercuri este programat şi votul pentru moţiunea de cenzură depusă de PNL.
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat, în 9 mai, în Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor, că a fost agreată o vizită a regelui Iordaniei în România şi că se lucrează la un turneu al premierului Viorica Dăncilă în Arabia Saudită, Quatar, Kuweit, probabil şi Oman şi Emiratele Arabe Unite.