Bebeluşii stau cuminţi în pătuţurile lor din Spitalul Clinic Cantacuzino din Capitală.
Prima a venit pe lume Eva Ioana. S-a născut la 10,49, avea 38 de cm şi 1,225 kg. La un minut distanţă s-a născut fratele ei, Adrian Nicolae. Cântărea 1,430 kg şi avea 40 de cm. Apoi, s-a născut Vladimir Ştefan, cântărea 1, 460 kg şi avea 37 de cm. Ultima a venit pe lume Anastasia Filofteia. Ea este cea mai mică dintre cei patru frăţiori. Avea, la naştere 1,100 kg şi 38 de cm.
Mama copiilor, Monica Ciucioi, a încercat timp de cinci ani să rămână însărcinată pe cale naturală. După trei proceduri de fertilizare in vitro eşuate în România, şi-a încercat norocul şi într-o clinică din Ungaria. Când testul de sarcină a ieşit pozitiv, a început să plângă de bucurie.
"Mi-a spus domnul domnul doctor Filipescu, care mi-a urmărit sarcina, că sunt gemeni. După câteva secunde mi-a zis: nu sunt gemeni, sunt tripleţi. Ne-am bucurat enorm când am auzit gemeni, apoi tripleţi. Apoi dânsul zice... haideţi că nu sunt tripleţi, sunt cvadrupleţi. Le-am auzit inimioarele cum bat. A fost unic", povestește mama cvadrupleţilor.
Monica i-a născut prin cezariană, înainte de termen, la 29 de săptămâni. Erau atât de fragili la naştere încât s-a speriat când i-a văzut.
"Sunt speciali în măsura în care nu ne-am trezit niciodată cu patru deodată. Eram pregătiţi cu patru ventilatoare. Eram pregătiţi pentru ce e mai rău. Băieţeii, chiar dacă au fost mai mari, au avut nevoie de suport ventilator. Sunt bine neurologic, oftalmologic. Nu au avut nicio infecţie", a declarat şeful Secţiei de Neonatologie de la Spitalul Dr. I. Cantacuzino, Adrian Crăciun.
Acum, copiii cântăresc între două kilograme 200 şi două kilograme 800. Părinţii le-au cumpărat patru pătuţuri şi două cărucioare a câte două locuri. Mama spune că o vor ajuta ambele bunici şi sora ei.