Cutremurul s-a produs vineri, la ora locală 06:15 (ora 23:15 GMT a zilei de joi), epicentrul fiind situat la 215 kilometri la nord-est de Maluku Barat Daya, iar adâncimea fiind de 134 kilometri sub fundul mării, a precizat Syamsulhadi, oficial al ageniei de meteorologie și geofizică.
"Zguduirile provocate de cutremur au fost slabe, iar epicentrul a fost localizat la mare adâncime în mare", a declarat Syamsulhadi, pentru Xinhua.
Indonezia este predispusă la cutremure, deoarece este situată într-o zonă vulnerabilă, așa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", cea mai extinsă și mai activă zonă vulcanică de pe Terra care concentrează 62 la sută din vulcanii activi de pe planetă.
Cutremurele de joi din Japonia au provocat moartea a nouă persone, rănirea câtorva sute și importante pagube materiale, 33.000 de persoane refugiindu-se în sute de centre deschise în clădiri publice, conform agențiilor de presă internaționale, scrie agerpres.ro.