Curtea Constituţională de la Viena s-a pronunţat asupra unei plângeri a unui cetăţean împotriva unei ordonanţe a Ministerului Sănătăţi, care interzice prezenţa persoanelor în spaţiile publice dacă nu erau singure sau exclusiv cu membri ai familiilor lor, potrivit Agerpres.
În acest context, judecătorii au constatat că ministrul sănătăţii şi-a depăşit atribuţiile legale.
De asemenea, instanţa s-a pronunţat și împotriva deciziei guvernului de a deschide mai întâi magazinele de bricolaj şi de grădinărit, în timp ce alte tipuri de magazine mari au trebuit să rămână închise.
Un efect al deciziei magistraților Curții constituționale ar putea fi retunarea amenzilor aplicate în baza ordonanței. Ministrul afacerilor constituţionale nu a precizat dacă amenzile vor fi rambursate.
Curtea Constituțională a Austriei, decizie la indigo după CCR: măsuri de izolare neconstituționale
Curtea Constituțională a Austriei a luat o decizie aproape identică cu cea a CCR în privința ordonanței privind măsurile de izolare. Astfel, magistrații au decis că ordonanța prin care s-au impus măsurile de izolare legate de COVID-19 în Austria a fost neconstituțională.