"În finalul anului 2014 cred că vom avea un sistem curat, un sistem bancar care va digera cu succes această posibilă pierdere anunțată recent de Banca Națională și că în anul 2015 va putea să plece în sistemul bancar, din nou, o activitate care să se apropie cât se poate de ceea ce trebuie să facă o bancă comercială, adică să dea credite. Sigur, atragerea de depozite rămâne un lucru important, dar fiecare bancă își asigură acest lucru în mod diferit. Sunt convins că oportunitățile vor reapărea și toți banii care au fost retrași din liniile de finanțare vor fi aduși înapoi, pentru că România are un statut extraordinar în ceea ce privește oportunitățile. Sunt convins că acționarii care au retras o parte din liniile de finanțare le vor aduce înapoi, pentru că există destul de multe elemente care au dus la concluzia că acționarii din băncile din România au mare încredere în această piață", a declarat, vineri, Radu Ghețea, într-o conferință de profil.
În opinia sa, România nu va duce lipsă de finanțare, ci va trebui să treacă peste problema legată de lipsa de afaceri bancabile.
"Antreprenorii ar trebui să fie mai serioși, mai determinați, mai profesioniști", a spus Ghețea.
El admite, însă, că, pe lângă lipsa de profesionalism a unor antreprenori, sistemul s-a confruntat și cu o lipsă de profesionalism din partea unor bancheri, care au acordat credite ce s-au dovedit a nu fi ușor de recuperat.
În plus, potrivit președintelui ARB, anul acesta, băncile s-au confruntat și cu o serie de propuneri legislative populiste.
"2014 a însemnat pentru noi o provocare extraordinară din cauza unui lung șir de propuneri venite din partea zonei politice, care, de multe ori, s-au dovedit populiste, de înțeles într-un an electoral, dar pentru noi au însemnat mii de ore de analiză și formulare a unor puncte de vedere la comisiile din cadrul Asociației Române a Băncilor", a explicat Radu Ghețea.