Calendarul de ceapă reprezintă cea mai veche prognoză meteorologică de pe plaiurile româneşti. Ţăranii ştiau, în urmă cu sute de ani, cum va fi vremea în următorul an şi de cele mai multe ori predicţiile calendarului de ceapă se adevereau.
Tanti Iustina Sărmăşan are 72 de ani şi locuieşte în satul Dâmbu, comuna Sânpetru de Câmpie. A învăţat să facă an de an calendarul de ceapă şi spune că îl ştie de la bunica ei. Anul acesta l-a făcut din nou şi ştie deja care va fi cea mai secetoasă lună a anului şi care va fi plină de precipitaţii, scrie Adevărul.ro.
„Pentru a face calendarul de ceapă avem nevoie de o ceapă mare, de un calendar, creştin ortodox – folosim noi de zeci de ani şi de sare. Ceapa aleasă se taie în jumătate şi se aleg apoi foiţele de ceapă. Acestea se denumesc şi se aşează pe calendar, în dreptul lunilor. Peste fiecare foaie de ceapă se pune sare, în cantitate egală. Calendarul de ceapă trebuie făcut neapărat în noapte de revelion. Doar atunci iese cum trebuie. Astfel, înainte de ora 12 am pus sarea în foile de ceapă şi aşteptăm până dimineaţa. Calendarul îl punem undeva unde să nu fie atins de razele soarelui a doua zi dimineaţa. Astfel, vom vedea cum va fi anul din punct de vedere al vremii”, explică Iustina Sărmăşan, vârstinca din satul Dâmbu
După cantitatea de apă adunată în fiecare foaie de ceapă se poate vedea care dintre lunile anului va fi cea mai ploioasă si care va fi secetoasă. Dacă într-o foaie nu este apă deloc, acea lună va fi secetoasă, iar o foaie plină de apă prevesteşte că luna respectivă va fi ploioasă. Potrivit calendarului de ceapă de anul acesta, predicţiile meteorologilor pentru luna ianurie se adeveresc: va ninge şi vor cădea precipitaţii.
„În ianuarie se vede că sarea pusă în foaia de ceapă a lăsat destul de multă apă. Asta înseamnă că ianuarie vine cu ninsori sau cu ploi, în funcţie de zona geografică. Februarie va fi uscat şi geros, iar în martie din nou vom avea ploi şi ninsori. August şi octombrie se anunţă cele mai secetoase luni, iar noiembrie şi decembrie 2016 sunt lunile în care ceapa a lăsat cea mai multă apă”, mai spune tanti Iustina.