Cercetătorii au aflat că este mai bine să bem cafeaua cu înghiţituri cât mai mari. Astfel, gustul cafelei va fi mai intens perceput, în special în cazul unui espresso.
Descoperirea îi va ajuta pe cercetătorii de la Universitatea din Napoli să înţeleagă ce factori contribuie la plăcerea cu care multe persoane percep aroma cafelei, scrie descopera.ro. Mirosul şi gustul sunt în strânsă legătură, explică ei. Astfel, cu cât sorbitura este mai mare, cu atât mai bine va fi percepută aroma cafelei.
Această metodă nu este însă utilă în cazul altor băuturi, cum ar fi vinul, care trebuie savurat cât mai încet. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Food Research International.
Pentru amatorii de cafea care sunt şi fumători, cercetătorii au însă o veste proastă. Fumatul le distruge abilitatea de a percepe corect gustul băuturii, din cauza chimicalelor toxice din tutun care le afectează papilele gustative.