Pensia specială din magistratură se calculează ca 80% până la 100% din veniturile brute ale ultimei luni de activitate, ceea ce reprezintă mai mult decât veniturile nete din perioada activă.
Valoarea medie a pensiei încasate de magistrații români este astăzi, după impozitare, de 17.840 de lei.
Pentru comparație, valoarea medie a pensiei din sistemul public este de 1.580 de lei. Dacă facem un simplu calcul, observăm că aceasta este de 11,3 ori mai mică decât media din magistratură.
Dacă ar fi să luăm un exemplu, vedem că Daniel Morar, care a fost procuror șef al DNA în perioada 2005-2012, și este, începând cu anul 2013, unul dintre cei 9 judecători ai Curții Constituționale are o pensie frumușică.
În 2015, Morar avea 49 de ani și îi mai rămăseseră încă 7 ani de activitate din mandatul de la CCR. Totuși, pentru că împlinise deja 25 de ani magistratură, a putut să iasă la pensie. Cu alte cuvinte, a devenit în același timp și angajat al CCR, dar și pensionar CCR.
Anul trecut, Morar a încasat 11.000 de euro pe lună de la statul român. Practic, în fiecare an, Morar primește doar ca pensie echivalentul unui apartament cu două camere în Capitală.