Cum scoţi grăsimea de pe pereţii vopsiţi
Una dintre cele mai bune soluţii DIY de curăţat petele de grăsime sărite pe pereţii din bucătărie este cea din apă şi oţet alimentar.
Deşi sună foarte simplu, soluţia face treaba mai bine decât multe substanţe complexe şi pline de chimicale, care pot duce la cojirea peretelui, la decolorarea lavabilei sau altele.
Soluţia se face 1:1 şi doar pentru petele foarte vechi se face mai cncentrată.
Important: Nu lăsa locul să se usuce singur, deoarece rişti să rămână o diferenţă de culoare pe vopsea, indiferent dacă e lavabilă sau nu.
Şterge bine şi tamponează cu prosoape de hârtie până se absoarbe o mare parte din umezeala lăsată în urmă.
Poţi încerca şi cu pasta din bicarbonat de sodiu despre care am mai vorbit în alte articole anterioare.