Poți ajunge în spațiu
De exemplu, cetățenii din Statele Unite ale Americii au dreptul de a alege dacă vor ca rămășițele lor incinerate să fie trimise în spațiu. În acest sens, compania Mesoloft se ocupă cu trimiterea rămășițelor la altitudini de peste 24 de kilometri, cu ajutorul unor baloane.
De asemenea, momentul este filmat și trimis rudelor și prietenilor de pe Pământ ale persoanei decedate, pentru a vedea cum rămășițele acesteia se împrăștie în vidul spațiului.
Sau te poți transforma într-un diamant
Poate că nu știai, dar cenușa unei persoane decedate poate fi folosită pentru a crea un diamant sintetic cu ajutorul unei mașinării industriale de 5,9 tone.
„Procesul implică încălzirea carbonului extras din cenușă la temperaturi extrem de înalte și plasarea acestuia într-o presă specială de diamante. Odată tăiat și șlefuit, diamantul poate fi gravat cu laser cu un indicator unic”, explică proprietarii companiei LifeGem, o companie care se ocupă cu producerea de diamante
Dar de un coral ce spui?
De asemenea, poți alege ca după moartea ta, cenușa să fie folosită pentru a crea o așa numită bilă-coral. Mai exact, acestă bilă imită materialul din care sunt făcuți coralii, astfel încât reușește să atragă vietățile marine și să le facă să se atașeze de ea. Autorii din spatele acestei inedite sunt specialiștii de la compania Eternal Reefs.
Reînvii, dar în mediul digital
Bineînțeles, acest lucru nu este posibil momentan, dar ar putea fi în viitorul apropiat. Astfel, conștiința ta ar putea supraviețui, separat de corpul tău, dar într-un mediu digital.
Însă, există deja companii care pot crea o identitate digitală a persoanelor decedate cu ajutorul inteligenței artificiale. Probil te întrebi cum e posibil. Ei bine, totul se întâmplă cu ajutorul unui algoritm care este „hrănit” cu informații ale persoanelor decedate.