Întrucât fenomenul a luat amploare în toată lumea, iar clienții devin tot mai interesați, odată cu reducerile oficiale, apar și oferte false, care nu fac parte din promoția Balck Friday.
Publicația The Atlanta Journal a publicat un articol în care oferă cititorilor mai multe sfaturi pentru a nu se lăsa înșelați.
Jurnaliștii îi îndeamnă pe oameni să studieze cu atenție ofertele la produsele pe care doresc să le achiziționeze, însemnând preț și caracteristici. Astfel, atunci când apare explozia de reduceri, să știe care sunt cele reale și convenabile.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să-și facă o strategie, să știe clar ce produse vor să cumpere și din ce magazine. Asta îi va ajuta să se concentreze asupra lucrurilor de care chiar au nevoie și să economisească bani.
Pentru a ajunge cât mai repede la produsele dorite, se recomandă o parcurgere prealabilă a magazinelor, pentru a știi unde sunt așezate produsele avute în vedere.