Pentru a vă veni în ajutor, am adunat câteva sfaturi simple de la cele mai pricepute gospodine şi de la cei mai iscusiţi bucătari. Iată ce am aflat:
1. Alege tipul de orez potrivit. Există peste 120.000 de soiuri de orez în întreaga lume, catalogate în funcţie de granulaţie, culoare sau aromă. În funcţie de preparatele pe care dorim să le pregătim, putem alege un anumit tip de orez. De exemplu, pentru prepararea salatelor sau garniturilor se foloseşte orezul natur, prefiert sau sălbatic, în timp ce pentru pilafuri sau paella se foloseşte orez vaporizat.
2. Măsuraţi orezul şi apă. Pentru majoritatea tipurilor de orez, se foloseşte proporţia de 1:2, 1 măsură de orez la 2 măsuri de apă. Există însă şi tipuri de orez ce au nevoie de mai multă sau mai puţină apă, aşa că cel mai indicat este să consultaţi eticheta produsului înainte de a începe să gătiţi.
3. Spală orezul. Este indicat să spălaţi orezul de 2-3 ori cu apă rece, deoarece va devini astfel mai puţin lipicios, prin îndepărtarea amidonului şi a impurităţilor.
4. Fierbeţi apa. Lăsaţi apa să dea într-un clocot, după care adăugaţi orezul. Aveţi în vedere că orezul îşi măreşte volumul în timpul fierberii, aşadar este necesar să optaţi pentru o oală suficient de încăpătoare.
5. Odată ce apă a dat în clocot, adăugaţi orezul, sarea şi untul (dacă este cazul) şi daţi focul la intensitate mică, potrivit gustos.ro.
6. Acoperiţi şi lăsaţi la fiert la foc mic. Nu daţi la o parte capacul, căci aburul va ieşi, iar timpul de gătire ale orezului se va prelungi.
7. După aproximativ 18 minute (pentru orezul alb) sau 30 minute (în cazul orezului brun), se poate verifică orezul. Orezul fiert trebuie să fie pufos, să nu fie tare sau lipicios.
8. Opriţi focul şi daţi la o parte capacul. Orezul se câteva minute să se odihnească, după care se amestecă uşor, cu ajutorul unei linguri sau furculiţe, pentru a desprinde boabele lipite între ele.