Scenele de anchetă la locul crimelor din filme au puţin în comun cu realitatea. Deşi totul se bazează pe munca unor profesionişti, în cele mai multe cazuri rezultatele apar în urma aplicării unor protocoale bine stabilite.
”Mare parte a muncii noastre este documentarea, trebuie să notăm totul pentru când se ajunge la tribunal. Să explicăm juraţilor. Acesta este jurnalul în care scriu cine intră în scena crimei, cine iese. Toate dovezile primesc un număr de referinţă, de la 1 în sus, şi sunt trecute într-un jurnal ca acesta. Fiecare dovadă găsită primeşte un număr de referinţă. ”, spune STEVE DANIELS, agent FBI.
Odată adunate, dovezile trebuie să alcătuiască o imagine de ansamblu clară.
”Unul dintre lucrurile cele mai importante la scenele crimelor este să te uiţi la fotografiile făcute acolo. Trebuie să faci fotografii şi să ai un jurnal separat pentru fotografii, cu detalii despre fiecare fotografie. Apoi, trebuie să ai schiţe ale scenei crimei. La finalul zilei, oricine se uită peste ele, fie că e avocat sau jurat, să se poată uita la schiţă şi la fotografii şi să înţeleagă unde vine fiecare obiect”, spune oficialul FBI.
În anchetele lor, agenţii FBI apelează la rulete sau lasere, dar şi la instrumente topogafice care să arate localizarea în spaţiu şi mărimea exactă a obiectelor.
”În cele din urmă, datele din acest instrument ajung la laboratorul nostru, care are oameni instruiţi să facă machete. Machete 3D, tot felul de exponate demonstrative care să poată fi aduse într-o sală de tribunal, dacă este nevoie, şi să arate oamenilor unde se afla exact fiecare bucăţică de probă”, spune În cele din urmă, datele din acest instrument ajung la laboratorul nostru, care are oameni instruiţi să facă machete. Machete 3D, tot felul de exponate demonstrative care să poată fi aduse într-o sală de tribunal, dacă este nevoie, şi să arate oamenilor unde se afla exact fiecare bucăţică de probă.
În munca lor, anchetatorii americani folosesc diferite tipuri de lumină pentru a localiza pete sau substanţe folosite în timpul infracţiunii.
”Unele dintre lucruri care sunt fluorescente sunt lichidele corporale, pe care nu le voi detalia. Alte substanţe, precum sângele, nu sunt fluorescente, deci pata va fi una întunecată. În cele din urmă, încercăm să facem legătura dintre victimă şi scena crimei sau între suspect şi scena crimei. Sau să facem legătura dintre victimă şi suspect”, spune Daniels.
De-a lungul timpului, echipele FBI au participat la ancheta derulată după atacurile teroriste de la 11 septembrie sau la alte cazuri de rezonanță. Unul dintre acestea a fost atunci când un angajat al unei companii de transporturi a fost răpit şi ulterior ucis. Iar munca criminaliştilor a dus la identificarea şi condamnarea celor vinovaţi.
”Capota maşinii era deschisă şi, după ce am vorbit cu agenţii din Wyoming, am ajuns la concluzia că au deschis capota şi au scos bateria din funcţiune. Pe o bucată din grila din faţă am găsit o amprentă a unuia dintre suspecţi. Şi mai era un castron cu mâncare pe bord. Am luat o lingură din el şi am găsit ADN-ul unuia dintre suspecţi pe lingură”, relatează oficialul FBI.
La nivel naţional, există cel puţin câte o echipă de anchetatori criminalişti în fiecare dintre statele americane.