Este o afecțiune cronică întalnită la femei de două ori mai frecvent decât la bărbați. Specialiștii consideră că se află în fața unei afecțiuni cronice dacă persoana care o acuză se confruntă cu ea cel puțin cinci zile pe săptămână, timp de cel minimum un an.
Cel mai adesea, durerile de cap cronice sunt întalnite la persoanele care au abuzat de medicamente pentru migrena clasică, la cele cu hipertensiune arterială, dar cauzele pot dintre cele mai diverse. Durerile apar fără vreun semn clinic clar, care să prevestească afecțiunea. Unii medici spun că nici nu sunt atât de importante cauzele, în comparație cu efectele și cu dificultatea găsirii unui tratament eficace.
Mai mult, durerile de cap de zi cu zi pot conduce la afecțiuni care țin de domeniul psihiatriei, cum ar fi depresia și anxietatea. Potrivit specialiștilor, primul pas în controlul durerilor de cap cronice este renunțarea la excesul de antialgice. În cazul durerilor ușoare de cap nu este nevoie sa dați imediat buzna la dulăpiorul de medicamente, ci să încercați, în prima fază, cu comprese reci aplicate pe frunte. În locul medicamentelor ar fi mult mai înțelept si mai benefic pentru sănătate să apelați, spre exemplu, la un terapeut fizic, care împreună cu medicul vă poate face o schemă de exerciții ajutătoare.
După caz, masajul poate face minuni, dar și tratamentele cu ultrasunete și exercițiile de relaxare. Un lucru important pe care nu trebuie să îl scăpați din vedere în cazul durerilor cronice de cap este acela că medicul vă este cel mai bun prieten. El este acela care, dacă tehnicile alternative nu dau rezultate, va putea prescrie medicamentele și dozajele, mai cu seamă deoarece in anumite cazuri trebuie să urmați adevărate strategii pe termen lung.
Medicația preventivă poate fi o soluție în tratarea durerilor de cap cronice însă doar un medic va putea indica tipul tratamentului. Țineți minte: expresia "îmi dă dureri de cap" nu s-a născut degeaba! Gestionarea eficientă a situațiilor tensionate, echilibrul interior și atitudinea pozitivă vă pot fi cel mai bun aliat!