În cartea sa, Reverse The Signs Of Ageing: The Revolutionary Inside-Out Plan To Glowing, Youthful Skin (Inversați semnele îmbătrânirii: Planul Revoluționar Interior-Exterior către o piele strălucitoare și tânără), specialistul Nigma Talib scrie: "În momentul în care un pacient pășește în clinica mea pot spune imediat care este alimentul pe care îl consumă în exces în funcție de modul în care tenul lor îmbătrânește."
Talib se poate mândri cu faptul că a tratat celebrități precum Sienna Miller și Charlotte Tilbury și este cunoscută drept un expert mondial în îngrijirea pielii. Specialistul a clasificat alimentele în următoarele categorii: piele de lactate, piele de gluten, piele de zahăr și piele de vin.
Pielea de lactate - simptomele asociate cu aceasta poate include ochi umflați, cearcăne și puncte albe în zona bărbiei. Este un lucru obișnuit ca oamenii să își piardă abilitatea de digestie a lactatelor, rezultând într-o intoleranță la lactoză. Această intoleranță cauzează inflamarea întregului corp.
Rezolvare - Dacă bănuiești că ai intoleranță la lactate, încearcă să eviți timp de trei săptămâni produsele. În cazul unei intoleranțe vei observa o schimbare, nu doar că tenul va fi curățat, ci și digestia se va îmbunătății.
Pielea de gluten - Simptomele includ obraji roșiatici și puncte negre sau pete de pigmentate în jurul bărbiei. Glutenul este amestecul a două proteine care se regăsesc în grâu și alte cereale similare. Glutenul dă pâinii și patiseriei elasticitate. Deși sensibilitatea la gluten este relativ nouă, se estimează că 18 milioane din populația SUA suferă de ea. Glutenul poate întrerupe hormonii naturali și duce la decolorarea pielii, inflamație, rozacee și o serie de efecte adverse neplăcute.
Pielea de zahăr - Semnele includ riduri premature, pungi sub ochi, piele subțiată și pete. Atunci când consumăm astfel de alimente ajungem la inflamație în întregul corp. Acest proces de inflamare produce o serie de enzime care rup legăturile de colagen și elastină - cele două elemente responsabile pentru aspectul tânăr al pielii. Zahărul afectează și bacteriile naturale, ducând la apariția acneei.
Rezolvare - Încearcă să elimin cât mai multe produse cu conținut de zahăr din alimentație precum și carbohidrații, pâinea albă sau alimentele procesate. Folosește înlocuitori precum miere, sirop de arțar sau de agave.
Pielea de vin - Aceasta se manifestă prin roșeață sau riduri pronunțate între ochi, pori dilatați, pleoape căzute, piele uscată. Aceste simptome nu sunt neapărat specifice consumului de vin, ci al oricărui tip de alcool. Atunci când bem alcool observăm că pielea se lasă, motivul principal fiind dilatarea vaselor de sânge. În timp, acest fenomen duce la apariția rozaceei și colorarea pielii din pricina capilarelor sparte.
De asemenea, trebuie să țineți cont de faptul că alcoolul este o hepatotoxină care vă poate afecta ficatul. O funcționare improprie a ficatului poate duce la un ten palid.
Rezolvare - Încearcă să elimini alcoolul din alimentația ta timp de trei, patru săptămâni și vei observa schimbările. De asemenea, evită excesul.