Fără cunoştinţe juridice şi fără serviciile unui avocat care să-i reprezinte interesele, Constantin Reliu (63 de ani) continuă să fie mort în acte, dar cât se poate de viu în realitate. În faţa judecătorilor Tribunalului Vaslui, pe 8 martie, bărbatul a insistat în judecarea apelului, afirmând că nu doreşte să se judece la Judecătoria Bârlad, afirmând că ”la instanţa de fond din prima pagină s-a minţit”. În cererea de apel formulată, Reliu a solicitat anularea hotărârii prin care a fost declarată moartea sa, scrie adevarul.ro.
”Instanţa având în vedere precizările exprese ale pârâtului apelant Constantin Reliu, în sensul că, înţelege să formuleze cerere de apel şi nu doreşte o cerere de constatare a nulităţii hotărârii prin care a fost declarată moartea judecătorească a acestuia, faţă de dispoziţiile art.949 Noul cod de procedură civilă invocă excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de apelantul Constantin Reliu”, se menţionează în motivarea Tribunalului Vaslui.
Soţia bărbatului de 63 de ani, aflată în prezent în Italia, a fost reprezentată de un avocat ales, care a solicitat respingerea apelului invocând excepţia tardivitatii, în condiţiile în care calea de atac s-a exercitat peste termenul de 30 zile de la data la care hotărârea s-a considerat comunicată, iar bărbatul nu a solicitat repunerea în termen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorii Tribunalului Vaslui au apreciat că exceptia inadmisibilităţii apelului este întemeiată. ”Din cererea de apel formulată rezultă că în esenţă apelantul doreşte anularea hotărârii prin care a fost declarată moartea apelantului, ca urmarea a împrejurării că acesta este în viaţă. Astfel, în aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 948 (1) Cererea de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţă se face la instanţa care a pronunţat hotărârea.(...). Mai mult, apelantul prin cererea depusă solicită şi daune morale şi materiale atât de la fosta soţie, cât şi de la avocata acesteia ori o asemenea cerere este inadmisibilă”, se menţionează în motivarea Tribunalului Vaslui.
Potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. În plus, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
„Prin respingerea apelului ca inadmisibil nu se aduce atingere dreptului de acces la o instanţă, apelantul având deschisă calea constatării nulităţii hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus declararea judecătorească a morţii, o cale eficientă şi legală. Astfel, în condiţiile în care apelantul urmăreşte anularea sentinţei civile nr. 1305/2016 a Judecătoriei Bârlad, calea procesuală de urmat este cea prevăzută de dispoziţiile art. 948 Cod procedură civilă, şi nu calea apelului, motiv pentru acre instanţa va respinge apelul ca inadmisibil”, au explicat judecătorii Tribunalului Vaslui. Pe cale de consecinţă, Constantin Reliu va trebui să formuleze o nouă acţiune în instanţă, de această dată la Judecătoria Bârlad, cea care i-a declarat decesul.