Invitat la emisiunea "Legile puterii", candidatul la prezidențiale susținut de Pro România și ALDE a declarat că problemele din interiorul partidelor țin de bucătăria internă a acestora.
El a adăugat că nimeni de la Pro România nu l-a anunțat despre situația tensionată din partid, care i-ar putea afecta campania electorală.
"Combinația asta electorală numită Un Om, sprijinirea lui Diaconu la candidatură, un om, logistica este o construcție care dispare acum peste doua săptămani. [Despre copreședintele Sorin Campeanu care este suspendat -n.r.] Eu nu știu asta, mi-a zis un taximetrist în Buzău ca s-a întâmplat ceva de genul ăsta, atât, mai departe nu stiu. Asta este grija și bucătăria unui partid, adica al dânșilor, îi privește, eu cel mult nu pot beneficia de ce spuneți dumneavoastră, deși mă îndoiesc, asta este, nu o să se poată semna contestațiile, asta este, ce să fac, asta este", a declarat Mircea Diaconu la Realitatea Plus.
Chiar dacă unul dintre susținătorii săi în campania electorală, Victor Ponta, nu a votat guvernul Orban, Mircea Diaconu spune că actualul Executiv este unul legal și pe care îl respectă.
"Cabinetul Orban a fost investit de Parlament și asta vorbește Diaconu ca și cum ar fi președinte, a fost investit în condiții de legalitate, a obținut majoritate și este guvernul României. Alegeri anticipate n-o să vedeți. Guvernul României este obligatoriu, guvernul investit în condiții normale este Guvernul României pentru noi toți", a mai spus Diaconu.
Mircea Diaconu a făcut și o caracterizare minimală a contracandidaților săi la prezidențiale.
"-Când priviți la linia candidaților, cum îl vedeți pe Iohannis? - Vreți un cuvânt? Dan BARNA - Tanar. Paleologu - Fiu. Viorica Dăncila? Blondă, e o doamna Blondă".