Cum a scăpat Florian Coldea neatins din anchetele care l-au vizat în trecut? De ce n-a pățit nimic după vacanțele exotice cu Ghiță

Generalul negru a scăpat, aparaent inexplicabil, in urma marilor scandaluri cu Ghiță și Geoana
Generalul negru a scăpat, aparaent inexplicabil, in urma marilor scandaluri cu Ghiță și Geoana

Noi detalii ies la iveală din cariera păpușarului Statului Paralel, Florian Coldea! Dacă luăm în calcul și ancheta care se desfășoară acum, generalul negru a dat cu subsemnatul de nu mai puțin de 3 ori în fața anchetatorilor! De fiecare dată, însă, a reușit să se strecoare pe lângă brațul legii, iar apele s-au liniștit de fiecare dată în favoarea lui. Să urmărim cele mai importante momente critice din timpul carierei lui Florian Coldea la SRI și modul în care a reușit să scape basma curată de fiecare dată.