Dificultatea de a găsi această identitate provine din faptul că multă vreme Ucraina a fost fragmentată între imperiile Rus şi Austro-Ungar, frontierele actuale fiind trasate de Iosif Stalin. Este drept că ideile naţionaliste îşi fac loc şi aici în secolul al XIX-lea, dar abia după dezmembrarea URSS, Ucraina devine independentă, exceptând o scurtă perioadă, între 1917 şi 1920.
În ultimul deceniu, autoritățile ucrainiene au pus un accent deosebit pe o unitate culturală şi lingvistică: ucraineana devine limba principală din şcoli, fiind invocată tot mai mult figura poetului Taras Şevcenko, considerat creatorul acestei limbi şi a conceptului naţiunii ucrainene. În 2004, ţara pare să ia cotitura proocidentală prin „revoluţia portocalie”, dar Viktor Iuşcenko, eroul acestei revoluţii, înregistrează o cădere în opţiunile alegătorilor.
Glorificarea combatanţilor antisovietici şi încercarea de a determina recunoaşterea foametei din anii ’30 drept un genocid orchestrat de ruşi au amplificat divergenţele dintre vestul naţionalist şi estul pro-rus.
Continuarea pe historia.ro.
