Totul a început la finalul lunii ianuarie 2011, când un transport de produse petroliere a fost urmărit și sechestrat în trafic sub ochii polițiștilor din Buzău. Interlopii care au blocat cisternele cu petrol au însoțit apoi convoiul în Prahova și au depozitat cisternele pe un câmp din Mizil. Poliția Prahova a intrat pe fir, a pus sub sechestru produsul petrolier, și după efectuarea cercetărilor a returnat marfa proprietarului.
Patronul pensiunii Ferma Dacilor, personaj extrem de controversat - Ar face parte dintr-o bandă de mafioți, legături cu Rusia și Africa
Conform reclamației depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și declarației lui Gheorghe Nicolae, proprietarul produsului petrolier, în fruntea inculpaților, pe lângă Adrian Preda, fratele lui Eugen Preda, liderul clanului Sportivilor, se afla și Cornel Dinicu.
"Pe drum am fost sunat de Dinicu, care mi-a cerut două miliarde până luni (31 ianuarie), altfel voi da trei miliarde, pentru că i-am stricat contractul, refuzând să descarc marfa, adresându-mi amenințări telefonice. Nu-l cunosc pe Dinicu și nu-i datorez nimic, iar apoi, am dat dispoziție ca cisternele să meargă către Ploiești, însoțite de poliție, până la intrarea în județul Prahova".
Sursă: observatorulph.ro
Patronul de la Firma Dacilor a reușit să scape ca prin minune și de pușcărie, în ciuda faptului că a fost acuzat că a furat 500 de mii de dolari din portbagajul mașinii omului de afaceri Mihai Bucurenciu, liderul interlopilor din cartierele Regie și Giulești din Capitală.
Alături de Dinicu, Claudiu Mușat și Valentin Răducan făceau parte din bandă. Conform mai multor surse, în ianuarie 2000, hoții au primit un pont conform căruia omul de afaceri urma să aibă în mașină o sumă foarte mare de bani. Hoții îi luaseră două genți în care s-ar fi aflat 420.000 de dolari, 30.000 de mărci germane, 120 de milioane de lei vechi și circa 300 de grame de bijuterii din aur.
Prada nu a fost recuperată niciodată, iar, odată cu trecerea anilor, Cornel Dinicu s-a transformat într-un prosper om de afaceri și în cunoscutul proprietar al Fermei Dacilor.