Mai mulți administratori de blocuri au depus deja contestații la Termoenegetica din această cauză. Mulți oameni au folosit calorifere electrice să se încălzească și asta a dus la facturi uriașe și pentru energia electrică.
Deși au avut caloriferele reci mai toată luna ianuarie, bucureștenii trebuie să plătească acum facturi mai mari decât în decembrie.
Au fost și apartamente la care creșterea a fost chiar și de 30%, ceea ce a dus la un val de sesizări și plângeri la Termoenergetica.
„Putem suspecta și alte practici care duc la aceste creșteri de costuri. Termonergetica are nevoie de cantități cât mai mari de energie termică furnizată celor care plătesc, deci consumatorilor, pentru a-și acoperi costurile”, susține expertul în energie, Gabriel Dumitrașcu.
Astfel de practici suspectează și administratorii, care nu au deloc încredere în ceea ce înregistrează contoarele Radet din blocuri.
„Practic, CET-ul nu a livrat caldură, a livrat la parametrii foarte mici, de 30 și ceva de grade. La această temperatură nu se poate spune că există căldură, agent termic în calorifer. Este foar o amorțeală”, acuză un adminstrator de bloc.
În aceste condiții, cei mai mulți bucureșteni s-au încălzit cu aeroterme sau aparate de aer condiționat, ceea ce a dus la facturi de curent și cu 20% mai mari pentru ianuarie.