Una dintre maşinile implicate în accident aparţine cântăreţului Culiță Sterp. Potrivit IPJ Cluj, acesta era băut şi a fugit de la locul accidentului.
„În cursul nopții, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca.
Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj.
În urma evenimenului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.