”E grupul de la Sălaj, dacă ne uităm e un grup de la Sălaj, care e parte din grupul de la Cluj, care e cu puternice conexiuni în zona statului de drepți așa ... ia gândiți-vă domnul Cioloș, domnul Hellvig, domnul Bode, domnul Buda, că și domnul Buda e din Sălaj. Este un grup de la Sălaj în interiorul grupului de la Cluj”, a declarat Orban.
Tot atunci, Ludovic Orban a mai spus și că există șanse mari ca viitorul premier să fie dintre membrii acestui grup. Și nu ar fi o surpriză, având în vedere că acest grup și-a întins tentaculele peste toată România: de la instituții de forță și până la Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență. Nu mai puțin de 14 persoane fac parte din acest „grup de la Sălaj”. Poate cel mai sonor nume asociat grupului este cel al fostului prim-ministru Dacian Cioloș. Alți oameni influenți care au legături cu Sălajul sunt șeful Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, șeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, adjunctul șefului Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență, Adrian Chichișan, și Bogdan Chiș, șeful Direcției Naționale Anticorupție Oradea. Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa, originar din comuna Bobota, are și el legături cu grupul de la Sălaj. Acesta este strâns legat de Lucian Bode, care face la rândul lui parte dintre sălăjenii care „fac legea” în România. Bode a fost cel care a adus în discuție relația de prietenie pe care o are cu Bologa în momentul în care acesta a fost numit în fruntea DNA.
PRIETENIA CARE ÎI LEAGĂ PE BODE ȘI PE PROCURORUL-ȘEF AL DNA
”Domnul procuror Crin Bologa a fost selectat în funcția de procuror-șef la DNA fără nicio legătură cu posibilitatea ca eu vreodată să ajung ministru interimar al Justiției. Este un prieten din tinerețe, cu care am jucat fotbal și cu care sunt și vecin”, spunea Bode (sursa: dcnews.ro)
Pe lângă șefii instituțiilor, grupul sălăjean este plin și de personaje care fac parte din clasa politică românească: Bogdan Ilea , care este secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, Horațiu Cosma, care a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, și Anna Bogya, secretar de stat în cabinetului vicepremierului Kelemen Hunor. Tot din Sălaj sunt originari și europarlamentarii Cristian Terheș, Daniel Buda și Corina Crețu. Pe aceeași listă se găsește și Marian Paul Maghiu, noul Administrator Public al județului Sălaj.