În ciuda faptului că a fost deschisă o mega-anchetă care a zguduit din temelii întreaga țară, se pare că oamenii lui Coldea nu au renunțat la afaceri nici după ce au fost chemați la audieri. La doar 7 zile după ce a fost pus sub acuzare de DNA, avocatul Doru Trăilă ar fi pus mâna pe o sumă uriașă de bani, peste 10 milioane de euro, dintr-un contract încheiat cu afaceristul Mihai Tufan.
Mai exact, Trăilă a activat prevederile unui contract de fiducie, încheiat la mai puțin de 4 luni după ce Tufan a fost eliberat condiționat din închisoare, unde se afla pentru tentativă de omor. Actul i-a dat avocatului puterea de a acționa în locul afaceristului pentru 7 ani, în cadrul a trei firme unde Mihai Tufan este acționar: Vektor Elements, Elsid și Electrocarbon.
Prin contractul de fiducie, Doru Trăilă are aceleași beneficii precum patronul, dreptul la un onorariu de 15.000 de euro pe lună, sumă la care se adaugă TVA, dar și un comision de 3,5% din profitul net anual. Doar anul trecut, omul lui Coldea ar fi încasat astfel peste 571.000 de euro, spun cei de la jurnalul.ro.
Pe data de 29 mai a acestui an, adică la doar câteva zile după ce gașca Generalului Negru a mers să dea cu subsemnatul în fața procurorilor, a avut loc o întâlnire a acționarilor firmei de imobiliare SC Vektor Elements SRL. Într-o încheiere de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, se arată că
CUM CONTROLEAZĂ TRĂILĂ FIRMA LUI MIHAI TUFAN
Subscrisa S.C.P. Doru Trăilă și Asociații SRL, reprezentată de avocat asociat Doru Florel Trăilă, în calitate de fiduciar al asociatului unic Tufan Emil Mihai, [...] deținând 100% din capitalul social al societății:
- Decide ca rezultatul exercițiului financiar al anului 2023, respectiv profitul obținut de 50.054.239,20 de lei, să rămână NEREPARTIZAT.
- Constată că BUNURILE care fac parte din patrimoniul societății nu au fost înstrăinate pe parcursul anului 2023.
SURSA: Registrul Comerțului
Concret, la doar o săptămână după ce a fost pus sub control judiciar, Doru Trăilă a dispus ca banii din profituri să nu ajungă la Mihai Tufan. Potrivit celor de la jurnalul.ro, avocatul ar urma să încaseze doar din onorariu un milion și jumătate de euro cu tot cu TVA.
Mai multe surse judiciare spun că semnarea contractului de fiducie cu Mihai Tufan ar putea fi de fapt plata pentru o așa numită „optimizare judiciară”. Gruparea lui Coldea s-ar fi asigurat că afaceristul iese din închisoare, iar la schimb Tufan ar fi transferat controlul asupra firmelor sale.
Mihai Tufan ar fi trebuit să stea 3 ani și jumătate după gratii pentru că și-a înjunghiat fără milă, în repetate rânduri, una dintre angajate. Cu toate acestea, a fost eliberat condiționat în octombrie 2023. Coincidență sau nu, la doar 4 luni distanță, și-a transferat afacerile extrem de profitabile către Trăilă.