Afaceri care i-au adus și probleme. În 2017, Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de magistrații Instanței Supreme la 7 ani de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa. Procurorii spun că, în perioada 2000-2004, o serie de înţelegeri între Puiu Popoviciu şi Ioan Niculae Alecu, pe atunci rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, au făcut ca un teren de 224 de hectare să fie cumpărat la un preț de nimic de către o companie controlată de afacerist.
Magistrații l-au găsit vinovat de faptul că a obținut ilegal sute de hectare de teren în nordul Capitalei. Pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare, cu mențiunea că acesta nu are domiciliul în România.
Poliția Română informa la acea vreme că ultimul domiciliu declarat de Puiu Popoviciu figurează la Monaco.
Însă, în octombrie anul trecut omul de afaceri a avut termen în procedura de la Londra de predare în România, după ce în 2019 un tribunal britanic a decis extrădarea lui.
Despre Popoviciu s-a mai spus că a fost în spatele unor tunuri imobiliare uriașe, printre care și Ștrandul Tineretului, unde statul român a pierdut 320 de milioane de euro. Afaceristul a încercat să nu-și implice numele în majoritatea afacerilor pe care le face, apelând în unele cazuri la offshore-uri sau la diverși interpuși.